trafic.ro

miercuri, 20 aprilie 2016

Au luat foc zorii



              Au luat foc zorii. Ne-au strâns visele în cenușă și ne-au păgubit de noi, cei de mâine, cei ai speranțelor deșarte. Îmbrățișând așternuturi, lăsăm pernele să ne ofere albul uitării, în respirații ce mustesc a abandon. Scenariile repetitive ne așteaptă cu zâmbetele deformate de banal. Clipele ni se înghesuie în buzunare, iar pașii pe același traseu al celor ce suntem atunci când nu îndrăznim să fim mai mult. Puținul nu ne este de prisos și ne alină trecerile către ultima clipire a conformismului. Taciți, placizi, seci, mați, obtuzi, liniari, în enumerări ce ar face cinste ridicărilor din umeri cu care ne-am obișnuit. Suntem chiriașii unei distopii perpetue, una clădită pe neputință și aripi frânte. Alegem griul în fiecare clipă și salivăm a culoare. Complicați în birocrații emoționale, lăsăm plăcerea să ne zboare printre degete. Cu masterate în compătimiri aromate cu pertinențe ieftine, ne reglăm tirurile defensive și ornăm rictusurile cu victorii lipsite de conținut. Dincolo de mocirlă, se află fericirea, dar noi tremurăm în fața unei posibile septicemii. E mai ușor să o denaturăm, să o hulim, să o îmbrăcăm în straie poleite cu superficial și să revenim în coloanele siguranței. Cei ce nu simt, nu pot suferi. Amputați, lăsăm vidul să ne poarte către nicăieri. Ne place falsul, divinizăm imitația. Țintim nemurirea artificială revoltându-ne împotriva unui sistem abuziv. Oare după chipul și asemănarea cui este clădit?

marți, 19 aprilie 2016

Prea mult...?


                 Câteodată visez prea mult. Nu mă satur cu perioada nocturnă. Mă surprind pierdut în izolare în lumina zilei, decupat din realitate. Ca pe o pânză albă, aştern linii ce conturează trăiri, amintiri dintr-un viitor intangibil, chipurile oamenilor pe care îi voi întâlni cândva, reorchestrând firile unor anonimi în clipe de rătăcire absolut fabuloase, de o linişte eterică, îmbinate armonios în imagini şi sunete distante, abia perceptibile.
            Fără o direcţie anume, fără scenarii sau logică, frânturile se rotesc asemeni particulelor ce orbitează, într-un haos aparent, în jurul unor corpuri celeste. Cumva, ochii mi se detaşează de planul existenţial şi îmi lasă creierul părtaş la experienţe ce frizează uneori imposibilul. Captivat de perspective nebănuite, izvorâte dintr-un subconştient ancorat în ape tulburi, revin cu greu la agresiunea vizual-auditivă a clipei prezente. Separându-mi imaginația de cordonul ombilical al visării, las lumea să mi se așeze pe umeri. Cu inima pulsând în ritmuri agonizante, respir sacadat şi las porii să mi se încarce cu sudoarea rece a contrastului. Returul nu e niciodată o plăcere. Ca o mahmureală, îmi întoarce lumea cu susul în jos, doar ca să mă pregătească prea târziu pentru pământul care îmi fuge de sub picioare. Ce naiba caut aici??!?

luni, 18 aprilie 2016

Frica

   

      Frica este răspunsul sistemului nostru întru necesitatea fenomenală de autoconservare. Frica ne este semnal de alarmă, ghid pe culoarele înguste ale labirintului existențial. O îmbrăcăm în haine de sărbătoare și îi spunem teamă. Îi diminuăm din asprime și ne ascundem ca lașii în spatele unor explicații și motive mai mult sau mai puțin plauzibile. Iar cum tuturor ne este frică, uităm deseori că suntem singurii diriguitori ai alegerilor noastre. A fi chiar atât de neconceput să curmăm acestui instinct dreptul de a ne mai guverna lumea, eliberându-ne de constrângeri într-un salt către neștiut? Să ne scuturăm de teama de eșec, teama de respingere, frica de moarte, lepădându-ne de fobii și devenind liberi? Este oare posibil să scăpăm, să avem revelația abandonului, a inconștientei, a impulsului fatal, însușindu-ne propria viață, în încercări repetate de a sfida regulile și de a renunța la piesele de șah așezate cu grijă pe tabla hașurată a prezentului perpetuu? De la alb și negru la roșu, violet, galben sau albastru…frica de singurătate, teama de a dezamăgi, frica, teama, teama, frica, noul, necunoscutul, neștiutul…oare?...cât de rău poate fi?