trafic.ro

marți, 12 ianuarie 2016

Vertij


         Vorbele i se par zgomote. Îşi acoperă urechile cu palmele. Gurile lor aruncă cu sunete ce se amestecă într-un vertij halucinant. Cu ochii închişi, își imaginează că este singur. Se ghemuieşte pe mocheta aspră şi lasă vuietul să îi dea târcoale. Fâşii de lumină îi brăzdează pleoapele. Clapele unui pian imaginar sunt apăsate de degete nevăzute. Simte greutatea pereţilor, în timp ce regăsirea sinelui hoinăreşte pe meleaguri de poveste. Desenează hărţi ale altor lumi şi îşi alege destinaţii nebănuite. Întinzându-şi aripile, topeşte norii şi străpunge cerul. Stelele i se aşează pe piele. Devine o amintire tot mai ştearsă, iar  pământul uită să îi revendice particulele. Doar numele i-a mai rămas, rostit mecanic de chemări ce nu își vor mai găsi răspuns, un ecou ce se topește în pașii zilelor trecute. Uitarea nu iartă pe nimeni. Întunericul este absolut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu