trafic.ro

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Interior\Exterior



             Îmi plac cei patru pereți ai camerei mele. Separându-mă de un exterior bolnav, respir o altă realitate. Adun cuvinte și gânduri, le arunc amestecate pe hârtie și reordonez nebunia în scenarii digerabile. Departe de absurdul junglei urbane, cu firele imaginilor regizate smulse din perete, îndrăznesc să zâmbesc. Colorez suflete și așez zâmbete pe chipuri, în timpuri macabre în care vânătoarea de drame a căpătat valențe conspirative. Mă liniștește foșnetul paginilor îngălbenite de strânsoarea rafturilor bibliotecii și de spiralele nesfârșite ale orologiului. Aburii cafelei ridica imaginea la rang de artă și îmi înseninează singurătatea cu căldura.
            Din când în când arunc o privire pe fereastră și sper să fie ceață. În acele clipe, fanfaronada este, parcă, mai departe ca niciodată. Când nu reușesc să pătrund orizontul cu privirea, mă dezic mult mai ușor de exterior. Aleg să visez și să trăiesc departe de furnicarul uman ce uită să descopere frumosul, uită să viseze și îmbrățișează uniformizarea voit. Șabloanele impuse de rețetele de succes ale modernității, lasă să se scurgă pe ușa din spate identitățile magice ale aleatorului divin. Diferențele încep să pălească, iar inexpresivitatea se lăfăie în lipsa unor personalități distincte. Încâlcite în superficial, umbrele plutesc indistinct către închiderea prematură a cercului existențelor serbede.
            Imaginea unei ferme în care animalele sunt aduse la viață și apoi condamnate la o soartă uniformă și previzibilă, fără opțiunea eliberării, capătă sens și se suprapune cu existența umană contemporană. Conduși către marginea prăpastiei sau a abatorului colectiv de identități, cei ce țin frâiele sau au pumnul bine încleștat pe bici, nu realizează, într-un caz fericit, sau nu își doresc să pătrundă în universul individual al membrilor turmei, în cel mai rău caz, cauzând daune ce se pot întinde vertiginos către serii de generații ce se vor naște și vor muri îndoctrinate cu o filozofie a nimicului.
           Clipesc și trag ușor aer în piept, regăsindu-mă în propriul univers, construit pe libertăți nesfârșite, îmbibat cu imaginație. Creionând cu dărnicie o lume nouă, pe ale cărei țărmuri să îmi arunc pașii și dincolo de munții căreia să mă pierd, sunt angrenat cu tot sufletul în lumea de dincolo de oglindă, acolo unde un chip mat este un zâmbet și o dimineață gri se topește în raze aurii ale speranței.
              Îmi plac coperțile groase ale lumii mele. Într-o zi voi fereca totul și voi arunca cheia în neant. Lumea din spatele ferestrei cu siguranță nu îmi va simți lipsa, însă sentimentul este mai mult decât reciproc.

Un comentariu:

  1. Superb spus. Absolut superb: "Aleg să visez și să trăiesc departe de furnicarul uman ce uită să descopere frumosul, uită să viseze și îmbrățișează uniformizarea voit."

    RăspundețiȘtergere