trafic.ro

duminică, 3 ianuarie 2016

Descriptiv. Dramatic.


           Viețile ni se aliniază la prezent. Ne răzvrătim în surdină și smucim cu grijă lanțurile ce ne limitează direcțiile. Nu ne mândrim cu alegerile noastre, conștienți fiind de prizonieratul în care ne aflăm. Nu mai știm cât din ceea ce alegem este exprimarea propriei noastre voințe sau dacă este vorba de îndoctrinarea imperceptibilă a unei societăți bolnave. Pradă dihoniei ce ne îndeamnă la consum și ne inspiră nevoi false, ne descoperim înconjurați de grămezi de lucruri inutile. Corupți de superficialul concasorului de suflete, știrbiți de strălucire, descoperim matul, transformându-ne în entități ce neagă frumosul. Uităm că suntem un imperiu celular ce a dobândit, printr-o coincidență uimitoare, rațiune și imaginație. Ne-am născut din iubire, ca mai apoi să cădem pradă lăcomiei și lipsei de control. Tolerăm tragedia existențialismului și dosim, în acțiuni reprobabile, stropii de fericire săvârșiți din simplitatea primordială. Direcțiile trenurilor noastre leagă destinații, trecând cu vederea bucuria traseului și a opririlor pline de poveste. Ne afundăm capetele în paginile ziarelor uriașe și ne pierdem de multe ori printre rândurile scrise de oameni goi, seci, sterili. Tragem perdelele și ne ascundem de lumina roșie a apusului sau de neștiutul din întuneric. Așteptăm capătul de linie fără să ne imaginăm cât de frumos ar fi să coborâm din mers, să tăiem de-a curmezișul câmpurile nesfârșite în căutarea nedescoperitului. Să lăsam spicele să ne mângâie palmele și să ne îmbrace pielea în parfumul libertății. Să ieșim din schema trasată „responsabil” de cei ce cred că știu ce ni se potrivește mai bine nouă, decât noi înșine. Să scăpăm de imaginea prefabricată ce ne substituie sinele. Ar trebui să căutăm în noi curajul ce ne lipsește, cu încrederea nebunească a clipei  perfecte ce devine un perpetuum utopic. Ar trebui să nu ne îndoim de noi și să lăsăm întrebările fără răspuns să ne ghideze în căutări eliberatoare. Poate că suntem prea închiși, prea precauți, gardieni ai unei fragilități descurajante. Dar viața nu este ceea ce așteptăm să ni se întâmple. Viața este ceea ce îi lăsăm pe alții să ne fure. Clișeul se învârtoșează nu din schimbarea ce vine din noi, ci din placiditatea acceptării. Uneori confortul este mai important decât sclipirea unei dezlănțuiri. Dramatic, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu