Zbucium

Peretii se apleaca si ma preseaza, in timp ce aerul este dominat de mugetul inconfundabil al unei foerte inlantuite in griul betonului. Cerul se micsoreaza, indepartandu-se printre fulgii ascutiti de gheata ce imi taie pleoapele. Crengile interminabile ale copacilor sunt imbracate in cristale si se curbeaza sfidand fizica. Suieratul sfredeleste timpane si arunca in troiene de zbucium fiinte anonime intr-un parcurs blasfemic al sfredelirii naturii. Insignifianti si trecatori in accelerarea metabolismului universal, indraznim sa ramanem bipezi si sa supravietuim urgiilor prin indifernta si lipsa de respect. Ne redefinim prin multiplicari celulare si ne stapanim destinul. Divinul paleste in fata strigatelor de ajutor ce raman fara raspuns. Sfarsitul nu va fi niciodata aproape.