Nesabuinta ca act posibil

Cat de personala este curmarea propriei existente? La ce nivel de egoism trebuie sa se desfasoare intregul proces de renuntare? Simpla definitie a sinuciderii te duce cu gandul la suprimarea propriei existente in urma unui soc de natura patologica, in timp ce motoarele de cautare mustesc a pilde religioase si pedepse divine. Atunci cand click-ul s-a produs, pedeapsa divina paleste in fata valului de adrenalina ce iti incarca organismul. Derivam in desfasurarea unui sport extrem. Motivele sunt nenumarate, dar alinierea lor intr-un text nu are sens din moment ce reactia generala a organismului este similara. Palpabilul inconstientei si eliberearea de inhibitii in fata celui mai curajos act dintre toate cele incercate. Controlul perfect al impulsurilor de autoconservare si momentul de liniste. Tentatia de dincolo de responsabilitatile ce raman ca un ecou al unei fiinte ce a ales distrugerea. Justificarea sinuciderii are radacini in alte culturi sau devine o eliberare de suferinta fizica, teritorii unde moralitatea nu mai are rost. Un act imposibil si totusi omniprezent intr-un univers in care gandul transcende instinctul de supravietuire.