E suficient sa stii ca exista

Mastile lor ma mint, aruncadu-ma intr-un cub al impresiilor false. Le caut ochii si nu gasesc decat gauri negre in care afectiunea mea este absorbita fara efect. Zambete fabricate si roluri jucate fara rost, fara public, fara aplauze. Anonimi ce ma imbie cu atitudini rezervate si politeturi ieftine. Ma izolez in spatele usilor de metal si ii privesc prin lentile convexe. Se perinda la nesfarsit pe treptele asteptarii. Se ascund dupa umeri lati si privesc pe furis, uitand sa mimeze compasiunea. Amaraciunea si frustrarea nereusitei ii domina si sunt asemeni unei maladii incurabile, infectand spiritul liber al haosului. Urasc ce nu pot uniformiza, detesta frumosul si nu pot intelege fericirea determinata de culoare, cuvant sau sunet. Iubesc superficialitatea si nu pot intelege profunzimea. Ameninta prin ignoranta si domina prin numar. Sunt totusi amanunte ce nu merita mentionate…prea des.

Ganduri cuvinte

Imi ating buricele degetelor si ma straduiesc sa simt. Trec printre fire de praf si modele sapate in piele. Imi inchid ochii si incerc sa privesc in mine. Dincolo de vorbele pe care le potrivesc atat de bine si cuvintele pe care le astern cu drag. Imi las capul sa se sprijine de fotoliu si imi unesc palmele. Ochii mi se zbat in imbratisarea intunericului si plasmuiesc spirale de lumina. Fum alb ce se contorsioneaza in incapatanarea de a-mi ridica ploapele. Apoi totul se aseaza ca intr-o matrice generata de coapsele tale. Zambesc incurcat in feminitatile ce se aduna si se topesc sub un singur chip. Te ridic si te strang la piept, in timp ce buzele mele iti fura freamatul timid al narilor. Iti respir aerul si imi mangai obrazul cu umarul tau. Sangele iti pulseaza in suvoaie ce imi imbie auzul cu un fosnet de asternut cald. Te abandonezi sub apasarea mea si mi te strecori sub piele. Clipesc deranjat de zorii de zi si te pierd in imagini ce se amesteca asemeni pieselor de puzzle…am uitat sa respir…imi ascund privirea si te caut in bezna unor ganduri ce par sa dispara, ca sa te gasesc zambind dupa un strop de vis…ca o gura de aer, ca o soapta intr-o mare de taceri, ca o atingere de buze, ca o foame de nedescris…

Zori de zi

Am deschis pleoapele si am intalnit dimineata. Frageda si intunecata, ferita de razele soarelui si ochii celor ce au uitat sa se trezeasca. O fur de pe buzele celor ce respira vise fara sens. O ascund in gand si o port prin iarna, acolo unde lipsa zapezii da ecou pasilor mei. Imi arunc aburii catre cer si imi continui marsul triumfal intr-o simfonie a trecutului. Dimineata ma va cauta dincolo de timpul pe care marele ceasornicar mi l-a strecurat in piept, fara sa se schimbe, fara sa ma uite. Voi fi vesnic copilul orfan al zorilor de zi…

Subteran iluzoriu

Pot fi papusarul iluziilor mele. Adorm si ma las prada viselor ce ma elibereaza de constrangerile zilnice, dand frau liber subconstientului si apoi tragand sarguincios de sfori. Imi arunc talpile pe serii nesfarsite de patrate prinse unele in altele, de la mici la mari, la imposibil de cuprins cu privirea. Coloane albe de marmura sprijina un tavan pierdut in intuneric. Un verde inchis completeaza peisajul, prin aplicatii cu usoare irizatii de alb ce decoloreaza intensul. O muzica pe care nu o deslusesc dispare pe un fundal dominat de sunetul rotilor de metal ce scanteiaza sinele reci. Curentul imi gadila pielea, iar schimbarea de temperatura ma umple de frisoane ce imi arunca in extaz radacinile firelor de par. Cu fiecare clipire sterg persoanje mate si insignifiante, lipsindu-ma de umbrele lor, de ritmicitatea unor pasi ce par haotici, de vietile lor irosite in plimbari interminabile prin subsolul existentei. Bara de acces inca se invarte in urma mea. Am pasit dincolo de agitatie, formatand scenariul. Pasesc zambind catre peronul ce se ingusteaza catre infinit si ma asez. Scaunele imbie la relaxare. Astept. Imagini adunate undeva in cortex palapaie, calibrand perspectiva. Ma ridic si ma aplec peste marginea peronului. Percep vuietul si deslusesc lumini ce sprijina peretii in supradimensionari pal-aurii. Totul este sacadat: usile imi fura inspiratia si deschid in descarcerari de cauciuc negru. Pasesc in aceeasi mare de alb si pete verzi. Scaunele ma imbie. Stiam destinatia…dar am uitat-o. Sterg probabilul si dau frau liber imaginatiei. De la sacadat la cursiv, fiinta mea se imbina cu metalul si parcurge tunelul intortocheat catre finaluri alternative. Usile se deschid\inchid cu repeziciune si nu lasa loc descifrarii. Statiile se succed cu o viteza alarmanta, iar eu traiesc la maxim necunoscutul. Ma desprind de corpul comun si ma gasesc sprijinit de neprevazut. Dorintele ma tradeaza intr-o convergenta dementiala si ma lasa sa pasesc catre o margine de parchet. Zulufi grosi marginesc covorul persan generos cu intinderea. Fotoliul imbracat in catifea geme sub deschiderea picioarelor tale. Ma pironesc pe calcaie si privesc inapoi…palnia neagra a unei desfasurari trepidante ma impinge catre bratele tale. Directia impusa de destinul cersit al unui subcontinent ce acumuleaza insuficienta apropierii tale imi tradeaza relaxarea. Narile cauta aerul capitularii. Asemeni criminalului descoperit de insistentele inchizitorilor, ma pierd in implacabila directie a schimbarii de fundal, respirand usurat ca te-am gasit la capatul tunelului. Iata-mi incheieturile…